• Acasă
  • Despre noi
  • Contact
  • Linkuri utile
  • Proiecte
    • Conservarea in situ şi valorificarea durabilă a diversitaţii biologice a soiurilor de măr şi păr din zona rurală Sibiel - Fântânele
    • Parteneriat pentru un mediu curat, reducerea deşeurilor şi dezvoltare durabilă în Regiunea 7 Centru

Legenda

Livezile Fântânele - Sibiel
Astrahan rosu(5)
Baia Mare(9)
Banana de Iarna(5)
Boiken(14)
Clar Alb(3)
Delicios Dublu Rosu(28)
Delicios Rosu(26)
Florina(8)
Florine(36)
Frumos de Boskoop(74)
Golden Delicios(24)
Gravenstein(0)
Gustav Durabil(23)
Imparatul Napoleon(0)
Ionathan(198)
Kassler(3)
London Peping(1)
Mar Salbatic(1)
Masanski(28)
Mere Albe(4)
Parmen Auriu(44)
Patul(135)
Pergamute(3)
Poinic(72)
Popesc(3)
Qurelle(32)
Renet Ananas(1)
Renet Bauman(53)
Renet de Canada(12)
Rosii Cacovenesti(2)
Rosu de Stettin(49)
Ruginii(2)
Sovari(61)
Untoasa Bosc(1)
Untoase(5)
Varatic(1)

IONATHAN (Ionatan)




IONATHAN (Ionatan)

Pomul este de marime mijlocie, cu trunchiul drept, cu scoarta cenusie-argintie, care ramane neteda timp indelungat.

Coroana - la inceput larg-piramidala, mai tarziu semisferica, neregulata; destul de deasa, larga, cu diametrul de 6,7-8,2 m.

Ramurile de schelet - cu scoarta de culoare bruna-verzuie, lungi, subtiri si flexibile, partial atarnande, ce formeaza cu axul unghiuri de 70-850. Ramurile de doi ani si cele mai in varsta devin cenusii-castanii in partea insorita si cenusii verzui pe cea umbrita. Ramurile de un an, de vigoare slaba sau mijlocie, cu internodii lungi, cu scoarta de culoare verde-maslinie sau bruna-cenusie; pubescenta fin pasloasa, aderenta pe toata lungimea, mai accentuata spre varf, determina culoarea cenusie a ramurilor.

Ramurile de rod - rare si in general lungi; predomina nuielusele si tepusele cu picior lung.

Lastarii - relativ subtiri si potrivit de lungi, acoperiti de perisori desi si albiciosi, cu lenticele putine la numar, albicioase, de dimensiuni mici, orbiculare sau alungite.

Mugurii vegetativi - mici, conici, cu varful rotunjit, lipiti de lastar si abundent acoperiti cu puf, cu pernutele proeminente, tesite, cu cicatricele inguste, de forma unghiuloasa.

Mugurii floriferi - mari, infoiati, bombati la mijloc si rotunjiti la varf, de culoare cenusie-albicioasa, slab roscati la baza.

Funzele - mici, ovate sau obovate, alungite spre varf,cu marginile limbului ondulate si involute, serate rar si neregulat. Datorita fetei inferioare a limbului, acoperite cu peri, desi de culoare deschisa si expusa mai mult, frunzisul are aspect argintiu-cenusiu. Petiolul mijlociu de gros, mai mic de jumatate din lungimea limbului, de culoare verde-albicioasa, cu usoara roseata numai la baza; teaca cu stipele de forma lanceolata, cu varful usor de scutit.

Florile -cu petale ovate, albicioase, cu nuanta roz; bobocii florali de culoare rosie intens.

Fructul

Marimea - mijlocie sau supramijlocie, destul de uniforma pe acelasi pom, cu dimensiuniile medii H= 51-79 mm si D= 52-82 mm, greutatea medie de 113 g la pomii altoiti pe marul salbatic si de 131 g, variind intre 110-147 g la pomii pitici.

Forma - conic-trunchiata, rotunjita la ambele capete, regulata si aproape simetrica, cu diametrul maxim situat la jumatatea inaltimii sau deplasat usor in jumatatea inferioara a fructului; suprafata neteda, cu coaste abia aparente spre caliciu; in sectiune transversal, conturul este aproape regulat.

Culoarea - de gond galbena-limonie, cu usoara nuanta verzuie, se poate observa numai pe partea umbrita a fructului si in cavitatea caliciala; culoarea acoperitoare, care se intinde aproape pe tot fructul, este rosie-sangerie aprins, peste care se intind dungi visinii inchis, putin vizibile la majoritatea fructelor. Pe toata suprfata exista puncte rotunde, albicioase, rare, foarte mici.

in regiunea dealurilor inalte, precum si in anii racorosi, fructele nu se coloreaza intens, ci raman de culoare galbena-limonie peste care se asterne o rumeneala difuza; in asemenea conditii, fructul nu are culoarea sangerie caracteristica, ci este dungat, prin pensulari neuniforme.

Pedunculul - scurt sau mijlociu, de 15-25 mm lungime, iese in afara umerilor cavitatii, drept sau curb, de grosime mijlocie, lignificat, de culoare galbena-verzuie sau bruna din cauza ruginii, ingrosat la punctual de insertie pe ramura, zbarcit si fin pubescent.

Cavitatea pedunculara - adanca sau foarte adanca, ingusta, conica, regulata, uneori neregulata, cu marginile drepte sau usor ondulate, are pielita de culoare rosie aprins ca si pe restul fructului; uneori prezinta pete ruginii- verzui sau ruginii, neregulate, care adesea radiaza in afara.

Caliciul - supramijlociu, inchis sau semideschis, cu sepale inguste, aplecate inauntru la baza, apoi dresate si rasfante in afara, uscate, de culoare cenusie si cu peri foarte desi pe ambele parti.

Cavitatea caliciala - in forma de ceassca, relativ stramba, cu peretii abrupti, adanca, cu marginile adesea ondulate din cauza crestelor sterse, are pielita curata si neteda sau cu rugina fina, de culoare rosiatica-verzuie.

Pielita - subtire, neteda, tare, elastic, se zbarceste in conditii rele de pastrare, lucioasa, putin unsuroasa si cu parfum slab; la multe fructe putin rugoasa din cauza unui strat fin de rugina care acopera o parte din suprafata fructului sub forma de miceliu.

Cavitatea subcaliciala - mica, conica, cu peretii ruginii, stilul si filamentele staminelor bine conservate si asezate departe de baza sepalelor, la o oarecare adancime.

Inima - mica, in forma de ceapa rotunjita, plasata mai sus de diametrul maxim al fructului, bine marcata de fascicule verzui care cuprind baza cavitatii subcaliciale.

Lojile - foarte mici, inguste, inchise, rareori semideschise.

Semintele - mari, plate, usor ascutite, de culoare castanie inchis, cate 1-2 in fiecare loja, pline.

Axul - foarte mic, ingust, in forma de V, iar la unele fructe inexistent.

Pulpa - galbuie-verzuie, galbena crem sau galbena mai inchis in zona inimii, la unele fructe sub pielita cu infliltratii rosiatice, foarte fina, suculenta, dulce, de abia acidulata, puternic aromata, excelenta la gust.

Maturitatea de consum - incepe in noiembrie si se prelungeste pana in aprilie-mai.

Ionathan

Ionathan

Ionathan

Ionathan

Ionathan

Ionathan